Transpirația

Transpirația este o funcție corporală naturală și esențială, care reglează temperatura corpului.

Cu toate acestea, transpirația excesivă poate fi atât incomodă cât și jenantă pentru unii oameni.

Transpirația poate păta hainele. Mâinile umede, mirosul neplăcut și picioarele urât mirositoare pot fi simptome inconfortabile ale transpirației excesive.

Ce este transpirația?

Avem aproximativ 1.6-4 milioane de glande sudoripare dispersate peste tot în trupurile noastre. Cea mai mare densitate este în zona subrațului, în palme și în tălpile picioarelor.

Transpirația este o soluție apoasă și este complet inodoră. Mirosul neplăcut al corpului este cauzat de bacterii de pe suprafața pielii, care descompun (metabolizează) componentele transpirației.

Organismul are două tipuri de glande sudoripare: glande sudoripare ecrine, care sunt concentrate în zona palmelor și a tălpilor și glande sudoripare apocrine, care sunt prezente în cea mai mare parte în zona axilei.

Stiați că?

30% din populație transpiră într-o măsură inconfortabilă pe bază săptămânală? Dintre aceste persoane, comportamente corective sunt comune, de exemplu a ține un deodorant la îndemană pe parcursul întregii zile, evitarea ridicării brațelor, purtarea anumitor tipuri de țesături, haine de schimb.